Agresiva amintire - Adrian Păunescu

in #poetry4 years ago

Străbat aceleaşi drumuri, dar astăzi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.

Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.

E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.

Adrian Păunescu
("Liber să sufăr", 2003)

Coin Marketplace

STEEM 0.22
TRX 0.25
JST 0.039
BTC 95945.56
ETH 3335.53
USDT 1.00
SBD 3.19