I need help ..

in #introduceyourself7 years ago (edited)

  English version  (versiunea in romana este dupa cea in engleza.)     


 I have problems and i realy need help. I was looking for help in people close to me, but every door that i knocked stayed closed. I am no longer able to  handle this situation anymore and I feel powerless. I am sorry that there is all the bad luck in this world and that we also have a part of it. When something goes wrong, i turn all my black  thoughts and all the dust from  my soul into arrows. I've gone in the past years to detach myself from words, fuses, lies, illusions, vanities and all this cute package that my dear ones gave me and they put into my veins, my soul, my dreams, month after month the ones from my family.

 Is not ma fault, nor Gods,mom or dad. It is this life that reaches to make you doubt everything and everyone. I consider it growing up. So I accept this and I go my own way on what sort of routes I can. I am responsible for my life, no matter what i do and not the others who are pointing at me or love me in their free time, when they get bored or they want something from me. I am tired of sitting on the street day and night hungry, with my nerves messed up, with small children and with my suitcases. Is not hatred, is saturation because everybody is trample on me and after they tell me "I need you". What reaction should I have in that moment? Should i clap with joy after they almost pierced me? My family didn't cared when I washed my jeans with blood on it or washed my kids during winter in internet caffees or in gas stations and i was sleeping on the street. I got tired of sitting with rent and having to move almost montly or at 2 months. I am sick of seeing that my kids don't have what to eat, where to take a shower and propper toys to play with. Is very difficult for me. Nobody was on my side and everybody judged me. I've been to several foundations in Jassy, but no one helps you if you "don't pay" them. And to be honest, i don't want to try this methods anymore. I have been in so many places and I still can't find solutions. And since i have no other choise, the only thing left to do is to fight. I don't have any friends. Who do I fight and for what if i don't have a battle to give and nothing to win or loose except my own life which I can not say that i redeem it very well.  I'm so sick of everything that I have no mood for anything. 

Even for killing myself or crying. I have no idea what will happen from now on with my life, which I could call it anything but life. God! I do not know. Guide me somehow. But not to worse. Because I am already down so I do not know where to go and from what to keep away. I love it when people are talking to me about being strong and fight. What do you think i did since i was born? I stayed upon the throne and gave commands? NO! I tryed to survive without going to jail, prostitute or do drugs. I got detached from my family and i don't want that my failures or my internal pain to reflect upon them (tension, nerves, hysteria, curses, and flames that can burn the soul).  I'm acre of those things and do not want to go back to where we started to debase myself and to start spitting like a machine gun on all that is supposed to be sacred: FAMILY. At least inside my head, family should be family as a dream full of hope. I  went to a church to see if someone can help me there and I talked to a priest who shacked  my hand and asked me: "With what can I help you?".  After I told him, he said he was not able to help me, but the only thing he can do for me is to pray, and that was it . So  I exhausted all sources to solve all problems. I tried to do everything i could, but I can't see any solution to get out of this in due time. Suicide? Been there, done that.  

Not worth trying, at least for  the sake of my children, if not for my own sake. When I wanted someone to wait for me , I couldn't find anyone. I found only reasons to leave everytime and to destroy myself. Is very hard to fix everything by myself. I wished to have an united family. God how much i wanted that...Years after years. In fact, i think i wanted that all my life. My head is full of worries, my stomach is empty and my soul is full of venom gathered in almost lethal doses because of my misfortune. I regret so much my stupidity of beliving that family is the most important thing in this life, beyond even the concept of God. I was wrong, it doesn't mean anything. But i can't do this alone anymore. I feel like my life got backwords with 17 years in just few weeks.  I live the same like then. The difference is that i don't have 10 years and starving. I have 27 and i have 2 beautifull children. We are starving together and we are living in a house where we give a big rent to its owner. I feel like i am nobody when they ask for food or they want some biscuits, or at least some smashed potatoes and some milk and i can't provide even that for them always. I feel lucky (if i can call this luck) that they understaind that i can't all the time give them what they want. So they start playing with the few toys they have, they kiss, talk, help eachother. I just sit and watch them and usually i try to laught so they won't see the semi shock state of mind i have. I guess other people in my situation would have beed dead by now.  You can name my life with one word : NIGHTMARE.  


    Last week i went to a social care center. I talked with some people there, they asked my personal datas and i had to fill out a form about things like : if i went to prison, if i have more then two children, if i am scared of violence, if i have health problems or some disabilities, if I can  read and write, then they told me to wait. I entered in the office after two hours just to hear the words: "sorry we can't help you". So i guess i must be beaten, with more then 5 kids, illiterate and with some kind of disability so they can help me. When I got out of there i couldn't hold myself anymore and I started to cry in the middle of the street. 

I was so mad...Mad because I had the impression that you have to be honest, clean, educated, to know how to read and write without embarrassing yourself, but when i saw on that piece of paper how many things you need to check to get a piece of bedding, I was troubled. I will NEVER: stop washing myself,  go begging , break into  stores for a piece of bread for my children, kill or I don't know what kind of other stupid things to do to get help. If you do all of that I think you are sick and you need som other kind of help!    
    I guess I will never have a place of my own. That is the reason I need your help.   

*i also posted this text on generozity.com, so chetaah might come and say hi*


  Versiunea in romana Am probleme şi am nevoie de ajutor. Am căutat ajutor în oamenii aproape mie, dar fiecare uşa la care am bătut nu mi s'a deschis. Nu mă mai descurc şi mă simt neputincioasă. Îmi pare rău că există tot ghinionul asta pe lume şi că avem şi noi parte de el. Gândurile mele negre şi praful din sufletul meu le transform în săgeţi când ceva nu merge. Am tot plecat în ultimii ani ca să mă rup de texte, fitile, minciuni, iluzii, deşertăciuni şi întreg pachetul ăsta drăguţ pe care mi l'au dat şi mi l'au băgat cei dragi în vene, în suflet, în viaţă, în vise, lună după lună şi an de an cei din familie. Nu e vina mea, nici a lui Dumnezeu, nici a mamei sau a tatei. E viaţa asta, care ajunge să te facă să te îndoieşti de orice, de oricine. O consider maturizare. Aşa că accept asta şi merg pe drumul meu, pe ce fel de căi pot. Pentru că eu sunt responsabilă pentru viaţa mea, indiferent de ceea ce fac, şi nu ceilalţi care mă arată cu degetul sau care mă iubesc în timpul lor liber, când se plictisesc sau când vor ceva de la mine. Am obosit să stau pe stradă zile şi nopţi vai de mine, flămândă, cu nervii vraişte, cu copiii mici şi cu valizele după mine. Nu e ură. E saturaţie: toţi mă calcă în picioare şi pe urmă îmi spun "am nevoie de tine". Ce reacţie ar trebui să am atunci? Să bat din palme de bucurie după ce aproape m'au ciuruit? Pe familia mea nu a interesat'o când eu mi'am spălat pantalonii plini de sânge sau copiii iarna prin benzinării ori săli de internet şi dormeam pe stradă. M'am săturat să stau cu chirie şi să mă mut în fiecare lună. Am obosit să fac boschet cu doi copii în braţe, să văd că nu au ce mânca, unde se spăla şi cu ce se juca. E dificil şi pentru mine. Nimeni nu mi-a fost alături şi toţi m'au judecat. Am obosit să duc tot greul asta şi să îi văd cum suferă. Am fost şi la câteva fundaţii în Iaşi , dar nu te ajută nimeni dacă nu ai pile. Şi nici nu vreau să mai încerc astfel de metode. Am fost în prea multe locuri şi am umblat. Şi nici nu soluţii nu găsesc... Dar cum nu am de ales, nu îmi rămâne decât să lupt. Nu am duşmani. Nu am nici prieteni. Cu cine trebuie să mă lupt şi pentru ce trebuie să lupt, dacă nu am nici o lupta de dat şi nimic de câştigat ori de pierdut în afară de propria mea viaţa pe care nu pot să spun că o valorific foarte tare. Mi'e atât de scârbă de tot încât nu am nici o dispoziţie pentru nimic. Nici măcar să mă sinucid sau să încep să plâng. Nu am nici cea mai vagă idee cu ceea ce se va întâmplă de acum încolo cu viaţa mea, pe care aş putea'o numi orice, în afară de viaţă. Doamne! Nu ştiu. Îndrumă'mă cumva. Dar nu la mai rău. Pentru că deja îmi este aşa şi nu ştiu încotro să merg şi de ce să mă feresc. Îmi place când mi se vorbeşte de luptă. Dar ce crezi că am făcut de când m'am născut? Am stat pe tron şi am dat comandă? Nu. Am stat cum am putut încercând să supravieţuiesc şi fără să fac închisoare, să mă prostituez sau să mă droghez. M'am detaşat de familie şi eşecurile mele sau durerile mele interne nu mai vreau să le răsfrâng asupra lor, în tensiune, stări de nervi, isterie, potop de înjurături şi flăcări care să pârjolească sufletul. Mi’e acru de chestiile astea şi nu vreau să mă întorc de unde am plecat, să mă înjosesc şi să mă apuc să scuip ca o mitralieră peste ceea ce trebuia să fie sacru, adică familia. Măcar în capul meu sec, familia să fie familie, sub formă de vis şi proiecţţie cu speranţă, amestecată cu iluzie, dacă nu sub formă de realitate. Am fost la o biserica să văd dacă mă poate ajuta cineva pe acolo. Şi am stat de vorbă cu un preot care mi’a strâns mâna şi m’a întrebat cu ce mă poate ajuta. După ce i’am spus, mi’a spus că el nu e în măsură să mă ajute, dar că singurul lucru pe care îl poate face pentru mine, este să se roage, Şi asta a fost tot.. Deci eu mi’am epuizat toate sursele de rezolvare a tuturor problemelor. Am încercat să fac tot ce am putut. Spun că nu mai văd la orizont nici o modalitate de a ieşi din asta în timp util. Şi nici nu mai ştiu cum să mă zbat pentru copii. Treaba cu luatul zilelor am experimentat’o, însă nu văd să mă simt foarte fericită. Nu mai merită să încerc. Măcar de dragul copiilor, dacă nu de dragul meu. Am stat destul pe străzi. Când am vrut să mă aştepte cineva, nu am găsit pe nimeni. Am găsit numai motive să tot plec de fiecare dată şi să mă distrug. Mi’e greu să repar din nou totul de una singură. Mi’am dorit să am o familie unită. Dumnezeule, cât de mult mi’am dorit asta şi cât am strâns din dinţi îndurându’i lipsa. Ani de zile. De fapt, toată viata mea. Am capul plin de griji, stomacul gol şi mult venin în suflet adunat din cauza ghinionului în doze aproape letale. Poate fiecare ar îndrăzni să mai arunce câte o limbă de foc şi să mai pârjolească nişte bucăţi din sufletele care nu s'au mânjit de tot. Pentru asta întotdeauna se găseşte timp. Pentru a drege, a repara, a sta în genunchi şi a curăţa mizeriile, a fi acolo atunci când doare şi a nu pleca de acolo, chiar dacă toarnă cu găleata ploaia afară... Spune'mi? Cine stă? Cine mai e? Cine se mai gândeşte să rămână? Regret din suflet pentru că am crezut în prostia mea că familia e tot ce e mai important pe lumea asta şi e mai presus chiar şi de noţiunea de Dumnezeu. M'am înşelat. Nu înseamnă nimic. Dar nu mai pot singură. Viaţa mea s'a dat cu vreo 17 ani în spate... În câteva zile... Trăiesc la fel ca atunci. Diferenţa e că nu mai am 10 ani şi mor de foame. Am 27 de ani şi am doi copii. Murim împreună de foame şi dormim într'o casă unde dăm o grămadă de bani. De o săptămână nu am mâncat nimic. Iar copii doar odată pe zi.. Acum câteva zile credeam că voi renaşte. Între timp, mai am un pic până să ajung pe un pat alb de psihiatrie. Sunt un nimeni. Nu erau suficiente lucrurile care s-au tot întâmplat? Mi se rupe sufletul când cer de mâncare sau când vor biscuiţi ori măcar nişte cartofi fierti şi un pic de lapte. Şi de cele mai multe ori, în afară de apa de la robinet, nu e nimic. Aşa că se joacă toată ziua, uneori vorbesc singuri, se bat între ei, îşi fură sau sau îşi dau puţinele jucării pe care le au, se iau în brate, se pupă, îşi vorbesc între ei, se ajută dacă unul cade sau se loveşte. Eu, în disperare, nu mai am ce să fac. Stau şi mă uit la ei şi râd nervos de cele mai multe ori. Sunt într'o stare de semi-şoc. Alţii, în situaţia mea, îşi luau zilele. O astfel de viaţă se numeşte coşmar. Dacă o trăieşti aşa. Săptămâna trecută am stat cu ochii în tavan o bucată de timp şi apoi am plecat la un punct social. Am discutat cu vreo 3 persoane, mi-au certut datele personale, am avut de completat un formular în care trebuia să bifez sau nu nişte chestii, cum ar fi dacă am făcut sau nu închisoare, dacă am mai mult de 2 copii, dacă mi'e frică de violenţă, dacă am probleme de sănătate sau dizabilităţi, dacă ştiu să scriu sau să citesc, şi aşa mai departe. Apoi mi s'a spus să aştept până voi fi strigată. Am aşteptat vreo 2 ore cu copiii plângând în braţe de foame şi oboseală. M'au strigat şi în birou mi s'a spus că nu mă poate ajuta cu nimic. Nenorociţi. Asta sunt. La mintea lor, trebuie să fiu ieşită din închisoare, ca să am un loc de muncă, trebuia să fiu bătută şi învineţită, cu o căruţă de copiii după mine, ca să am un loc unde să dorm. Trebuia să fiu o analfabetă într'un scaun cu rotile şi cu spume la gura ca să mă ajute.În toţi anii ăştia m'am păstrat cinstită, ca să ce? Să îmi vină ăştia cu pretexte şi să îmi spună că dacă nu bifez de acolo, mor de foame şi dorm în şanţuri. Foarte încurajator. Am un chef de viaţa nemaipomenit. Când am ieşit din clădirea aia, am răbufnit şi am dat drumul la căști, ascultând Queen, și la câteva lacrimi care încercau să se ţină strâns în ochii mei. M'am enervat. M'am enervat că eu aveam impresia că trebuie să fii cinstit, curat, educat, că trebuia să ştii să citeşti şi să scrii normal, fără să te faci de râs, fără să se uite alţii la tine, simţindu'se ruşinati că există asemenea proşti ca tine (ca mine, bineînţeles) pe faţa pământului. Am o problema, asta ştiu. Dar când am văzut pe hârtia aia câte trebuie să bifezi, ca să primeşti o bucată de aşternut şi o scândură să dormi, m'am tulburat. Nu am de gând să ajung să mă îmbrac în zdrenţe, să nu mă mai spăl, să îmi torn cenuşă încap şi să merg la cerşit, să sparg magazine pentru o bucată de pâine la copii, să omorî, sau mai ştiu eu ce minunăţii, doar ca să fiu ajutată. Pentru că, de fapt, dacă furi, omorî, dai în cap, eşti prost, nu ştii să scrii sau să citeşti, eşti bolnav la cap, chiar că nimeni nu te va mai ajuta vreodată. Acum stau cu chirie cu cei mici, dau destui bani aici cât să nu mai am de mâncare cu zilele. M-am săturat să trăiesc aşa. 


Sort:  

Hii @ginna
Senang bertemu denganmu
Perkenalkan nama saya @adeba
Saya berasal dari #aceh #indonesia
Selamat datang di #steemit bagi anda yang ingin sukses di sini, saya juga menginginkan hal yang sama.
Saya juga baru di sini #Steem Masih Banyak Belajar dari Para senior.
Senang bertemu dengan kalian semua !!
Silakan ikuti dan Upvote My account @adeba
Saleum Serta Meubahagia
Terima kasih banyak semuanya

I do not understand ..

Hello @ginna! Welcome to steemit! :)

Gonna resteem this , hope it helps

Thank you for helping me .I would not been able to figure how steemit works whitout you

Up and re

Thank you

Keep on fighting and the lord will find you a way out.

Thank you for your kind words

Steemians have kind hearts, but I would like to point out this is a first post, yet she knows about cheetah, and those boys are dressed very nicely in the photos. I am not saying what you should do, but just consider not everything is always as it appears.

She made the account at my recomandation Whatsup . I introduced her to some steemit basic stuff , and told her about chetaah , in case she decided to not modify the text from generosity .I know her personally , i can vouch for her . I always helped her the way i could , buy my financial status is limited .I thought steemit could be interested in her stories .

Awesome fishmon I am happy to hear it.

not sure i understood your point... are you judging the woman's situation by children's clothes?

@whatsup only stated that on steemit are allot of scammers , and identity thiefs , here to make a quick buck , and just to pay some atention .

Votat, trimit și ceva balenuțe sa

Multumesc , nu inteleg inca toata terminologia din platforma asta .Ce sunt balenutele ?

Balenele sunt cele cu putere de votare mai mare, cum a trimis @fishmon randowhale așa o să mai vină vreo 2,3 voturi puțin mai mari și de la cele trimise de mine. Durează câteva ore însă.

Oh , multumesc de clarificare si ajutor . Sper totusi sa pot sa petrec cateva ore pe zi pe aici , pana cand imi dau seama cum functioneaza .

Important este să îți revi psihic. Dacă reusești o să fie ok. Ai pentru ce lupta, cei doi copii și o viață înainte. Nu este ușor dar eu zic că merită. Aici nu vei câștiga din prima ci după vreo 6 luni - 1 an.

Welcome to Steem @ginna I have upvoted and sent you a tip

resteem now. promise

Thank you

This post has received a 1.42 % upvote from @booster thanks to: @ananuaremere.

Coin Marketplace

STEEM 0.26
TRX 0.19
JST 0.038
BTC 91978.14
ETH 3326.03
USDT 1.00
SBD 3.84